După cum am promis, miercuri am primit primele 3 carduri prototip.

Toate frumoase, toate strălucitoare, toate aurii (e placată cu aur adevărat, ca în cerceii mamei!). Dar sunt și toți goi. A fost deci necesar să le ajutăm pe aceste domnișoare să se îmbrace, ca să fie pregătite pentru noaptea cea mare.

Mergi la laborator. M-am pus în pielea unui copil mic chinez pentru o zi.

Debordant de tandrețe, proprietarul localului îmi oferă o cafea. Accept fără să mă gândesc. Eroare fatala ! În curând vei înțelege de ce...

Aluat sel lipire!

Suntem în 2014. S-au dus vremurile bune ale componentelor cu picioare lungi, care trebuiau trecute prin găurile cardului. Uitați de fierul de lipit și tabla. Aici, facem SMD=Dispozitiv montat la suprafață sau Componentă montată la suprafață.

Primul pas este să depuneți „pastă de lipit” în locațiile unde vor veni componentele mici.

După cum sugerează și numele, este o pastă, alcătuită din bile minuscule de tablă legate între ele cu flux (ceva care face lipirea mai ușoară - de obicei colofoniu, ca rășina pe care o puneți pe arcuri de vioară). Când este încălzită, se topește și se transformă într-un adevărat lipit, ca prin farmec.

O imagine preluată de pe net care arată înainte/după.

În general, folosim un „șablon” = șablon pentru a depune aluatul în locurile potrivite. Cu excepția faptului că pentru 3 cărți, șablonul era scump. Așa că am pus pasta în seringă.

Nu tremura. ticălos de cafea!

Dă ceva de genul

Alegeți și plasați

Apoi, trebuie să puneți componentele pe placă.

În viața reală, mașinile au înlocuit de mult copiii mici chinezi pentru această muncă.

Video cu o mașină cu siguranță foarte foarte scumpă, pe care mi-aș dori să o am în garaj:

Dar din moment ce sunt doar trei cărți de asamblat, folosesc o metodă puțin mai artizanală. Aici cafeaua chiar doare!

Încep apoi cu cele mai ușoare componente: „0603”, cum ar fi 0,6 x 0,3 zecimi de inch, sau 1,6 x 0,8 mm. Nu e mare, dar încă ne descurcăm bine cu mâna. Delicat, unul cate unul, asezat chiar in aluat.

Mai bine decât penseta: seringa cu vid!

Dar apoi se complică. Mai ales cu busola. Chestia este de 3 x 3 mm și acolo reușesc să pună 16 suduri...

De data aceasta, cafeaua este mai tare decât mine! Trebuie să scoatem armele mari. Prin urmare, încredințează micul cip unor degete mult mai pricepute.

Tot ce mai rămâne de făcut este să controlezi în liniște de la distanță în locația potrivită.

Când reflexele roșii ale componentei sunt exact deasupra pistelor circuitului, o coborâm și sărim trucul și jucam!

Albastru, rar sau mediu?

Rămâne doar cel mai important pas. Gătitul !

Acasă, aș fi folosit celebrul meu aragaz electronic.

Dar, deoarece aici suntem printre oameni respectabili și aveam un mic echipament la îndemână, mi-au plăcut profesioniștii, adică la patru.

Nu arată așa, dar este ultra științific. Trebuie să gestionați bine temperatura, să se sude bine, fără să deformeze placa sau să strice componentele etc... Destul de artă!

stilul Fukushima

Și apoi cât de distractiv este să te joci cu raze X, o mică radiografie a plăcii, doar pentru a verifica dacă componentele au fost lipite la locul potrivit și că nu sunt scurtcircuite.

E câștigat! Puteți vedea chiar și interiorul busolei!

Să terminăm cu asta!

Mai sunt câteva mici detalii.

Mai trebuie să scoți vechiul fier de lipit pentru puținele componente cu orificii traversante: suporturile bateriei, conectorul panoului solar, ILS-ul anemo-ului și fototranzistorul paletei.

Puțină curățare și iată cărțile noastre pregătite pentru aventură:

Desigur, îmi dau seama că există mici erori pe aceste prime cărți. Nu e mare lucru, încă funcționează. Dar acestea vor trebui corectate pentru tipărirea „prototipurilor reale” (= ale dumneavoastră). Așa învățăm!

Acest articol vă vorbește despre nașterea lui Piou Piou, primul senzor 100% autonom și accesibil pentru măsurarea vântului în direct, chiar și acolo unde nu există electricitate sau internet.

Descoperă-l pe Pioupiou pe site-ul său: http://pioupiou.fr